Social Icons

marți, 1 februarie 2011

Cupidon 82

Dragostea e cel mai frumos lucru care poate exista pe aceasta lume. Te face sa te simti implinit ca si om, te face sa plutesti intr-o lume plina de vise, te rupi de realitate si te lasi atras intr-un joc fara scapare. O data ce si-a pus amprenta pe tine, nu mai poti scapa. Singurele cai de iesire sunt fericirea sau suferinta.
Eu am avut partea de cea de a doua. Nimic nu poate fi mai frumos decat fiorii primei iubiri, care te urca pe cele mai inalte culmi. Dar si impactul cu realitatea este dureros.
Imi aduc aminte si acum prima zi in care l-am vazut. Eu eram speriata, deoarece inca nu cunosteam pe nimeni la facultate. De cum l-am vazut mi-a atras atentia. Simteam ca are ceva special. Mai ales ochii lui caprui emanau o blandete din cale afara. Eram cu adevarat vrajita de ochii acestia si de zambetul sau.
„Buna. Eu sunt Lance. Cred ca o sa fim colegi. Pot sa stau langa tine?”m-a intrebat el precaut.
„Bineinteles. Eu sunt Chloe.”am spus incercand sa imi feresc privirea. Nu ma puteam uita la el fara sa rosesc.
„cred ca semestrul aceasta va fi foarte plictisitor. Doar uitandu-ma la harca de profesoara din fata noastra deja imi vine sa o iau la fuga.” Imi sopti la ureche cand a intrat profesoara.
Eu am inceput sa rad castigandu-mi o privire plina de repros din partea ei.
„Ai dreptate. Si tocmai cred ca m-am ales cu o restanta la ea.” Am adaugat eu imediat ce profesoara s-a intors spre tabla sa isi scrie numele.
„Poate nu... daca luam o furculita si o torturam, poate scapam... sau si mai bine ii turnam acid pe gat si scapam de gura ei.”spuse Lance cu un zambet angelic.
„Dar note tot poate sa puna, cred ca mai bine ii dam niste cianura si scapam cu totul de ea.”
„Bate palma colega. Sa stii ca imi place de tine. Esti amuzanta.” Comenta el, iar eu mi-am lasat instantaneu capul in pamant rosind. Comentariul lui imi facu inima sa zburde de bucurie.
Saptamanile treceau, iar eu ma indragosteam de el pe zi ce trece. Eram nedesparatiti. La cursuri impreuna, apoi la cafele, acasa non stop la telefon, iar sperantele mele incepau sa creasca. Ma gandeam ca poate el este cel pe care l-am asteptat dintotdeauna. Pentru mine era baiatul perfect: dragut, amuzant, un adevarat gentelman. Si din comportamentul lui imi dadeam seama ca nu ii eram indiferenta. Chiar si gelozia incepuse sa isi faca loc in „relatia” noastra. Simteam ca fierb cand vedeam ca sta de vorba putin mai mult cu o fata sau ca ii face complimente. Simteam ca o iau razna, dar ma abtineam. Nu aveam nici un drept asupra lui. In ciuda acestor lucruri totul mergea de minune pentru mine, asta pana intr-o zi.
Eram in parc bucurandu-ne de ultimile zile de soare cu restul colegilor, spunand bancuri si prostindu-ne. Cine ne-ar fi vazut nu ar fi spus ca avem 20 de ani. Lance tocmai se pregatea sa spuna unul din faimoasele sale bancuri cand i-a sunat telefonul.S-a uitat pentru o secunda la mesaj, apoi s-a ridicat de langa mine privindu-ma cu parere de rau.
„Imi pare rau sa va parasesc, dar nu pot sa mai stau.” Spuse zambind.
„Inca putin...”l-am rugat eu.
„Ce trebuie sa te vezi cu nevasta?” a intrebat in gluma unul dintre colegi.
„Cam asa ceva... cu iubita.Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Ma asteapta.” Facu cu mana si pleca.
Eu am ramas blocata. Cum adica avea iubita? De cat timp? De ce nu mai pomenise de ea pana acum? Si toate glumele noastre, si tot timpul petrecut impreuna nu insemna nimic?
Abia acum am inceput sa imi dau seama ca eu am fost singura care a interpretat gresit lucrurile. El ma vedea doar ca pe o amica buna. Niciodata nu s-ar fi uitat la mine in alt mod. De asta glumea si imi facea tot felul de apropouri.. ca si cum ar fi vorbit cu un amic, baiat...asta eram pentru el...
„Chloe, esti bine?” intreba o colega vazand ca sunt absenta de la discutia lor.
„da, doar ca mi-am amintit ca nu am terminat de facut proiectul pe maine.Trebuie sa plec si eu.” Le-am spus, plecand fara sa mai astept un raspuns din partea lor.
Acea a fost probabil ultima zi in care am fost mai apropiata de el. Pe urma am incercat sa pastrez o oarecare distanta. Nu mai stateam langa el la curs si nici in alta parte, nu ii mai raspundeam la telefon. Incercam sa il ignor pe cat de mult puteam. Si comportamentul meu fata de el s-a schimbat. Incepusem sa il jignesc „in gluma” , incercand sa il scot din sarite si in acest fel sa nu se mai apropie de mine. Si am si reusit.
„Ce ti-am facut? De ce ma eviti? Daca e ceva spune-mi... Daca te-am jignit fara sa vreau imi cer iertare.” Imi spuse el intr-o zi, luandu-ma departe de ochii celorlalalti colegi.
„nu am nimic. Ma port cu tine asa cum fac si ceilalti colegi. Sau ce, ei au voie sa iti spuna stupid si jerk si eu nu am voie.” Am intrebat incercand sa par detasata, dar cu greu imi pastram calmul.
„Treaba lor cum imi spun, dar nu vreau ca tu sa imi spui asa. Tu nu.” Spuse lipindu-ma de perete, cu mainile de o parte si de alta ale capului meu.
„De ce nu as avea voie?” am continuat eu.
„Nu vreau ca tu sa te comporti asa cu mine. Inainte nu erai asa.”spuse oftand.
„Nu, nu eram, dar lucrurile se mai schimba. Acum pot sa plec?” am intrebat nervoasa.
„de ce ma eviti? Stiu ca imi ascunzi ceva...Te rog spune-mi”
„Nu pot sa iti spun.Daca iti spun o sa fie si mai rau decat pana acum.” I-am spus lasand privirea in jos. NU puteam sa ii spun ca il iubesc, as fi parut o fraiera.
„nu poate fi atat de rau...Te rog. Acum m-ai facut curios.” Termina si se apropie mai mult de mine.
„Poate e mai bine sa iti spun. Asa vei pleca de langa mine.”
„Nu cred.” Zambi el
„Te plac. Ei bine am spus-o. Nu trebuie sa spui nimic. Stiu ca ai prietena, deci e ok. Nu vreau nimic de la tine.”
„Vezi ca nu a fost asa greu.” Spuse si zambetul ii se largi.
„Acum poti sa pleci si sa ma ignori.”i-am spus dandu-l la o parte.
„Fii serioasa. De ce as face asta? Hai la curs ca am intraziat.”spuse si ma lua de brat tarandu-ma la curs, unde ma aseza sa stau langa el. Eu am ramas masca. Nu ar fi trebuit sa imi spuna ca cel mai bine e sa pastram distanta? Ca el o iubeste pe prietena lui? El a spus doar fii serioasa. Ciudat... Poate ma considera o copila si de asta nu ma ia in serios, totusi nu stiu ce sa inteleg din rectia lui.
De atunci am continuat cum am fost la inceput, desi uneori eu am incercat sa pastrez distanta, el de fiecare data ma facea sa las balta ideile mele. Cel mai greu era de suportat distanta. Cand nu il vedeam cateva zile, si mai ales nici nu vorbeam cu el, si asta pentru ca eram eu incapatanata, imi venea sa plang non stop. Orice ce auzeam, orice vedeam ma ducea cu gandul la el. Si ma gandeam acum sigur este cu iubita lui. Pana la urma asa e si normal, doar au un an de cand sunt impreuna, dar asta face durerea mea sa fie si mai mare.
Nu stiu cata suferinta sunt capabila sa indur, dar se pare ca imi este mult mai rau atunci cand nu il vad, decat atunci cand il vad si ma chinuie cu zambetul si actiunile sale. Cateodata simt ca innebunesc, nestiind ce sa inteleg, dar de fiecare data imi spun ca el e interzis si desi inima mi se face bucatele, merg mai departe zambind, incercand sa salvez aparentele. Poate tine si la mine, poate nu, dar cred ca doar timpul va face lumina, sau poate ma va ajuta sa-l scot din suflet.
Oricum ar fi, dragostea e frumoasa, ne face sa fim mai buni, chiar daca suferim mult din cauza ei. Nu trebuie sa o alungam din sufletul nostru, ci trebuie sa o primim cu inimile deschise, acceptand tot ce ea are pregatit pentru noi, pentru ca dupa suferinta trebuie sa vina si fericirea. Si cu cat suferinta va fi mai mare cu atat si fericirea va fi mai completa.

2 comentarii:

Myuuki spunea...

Mie-mi place foarte mult modul cuma fost aceasta poveste redactata.
Avand in vedere ca sunt doua planuri, pare mult mai interesanta ca multe altele.
Nu pot spune despre idee ca este iesita din comun, dar modul de scriere este atat de profund si intrigant ca am citit-o de doua ori.

E aici o greseala: "Saptamanile treceau, iar eu ma indragosteam de el pe zi ce trece. " In regula, saptamanile treceau, dar nu te indagosteai de pe zi ce trece, ci cu fiecare zi ce trecea.

Mi-au placut afirmatiile de la inceput, au fost puse la momentul potrivit.

Felicitari pentru poveste:)

xoxo,miku

gaby spunea...

O poveste ce seamana mai mult cu o pagina de jurnal, dar cu o viziune destul de interesanta asupra dragostei.
Romantism, nu prea se gaseste din moment ce vedem dragoste daor din partea unui singur personaj, plus ca sfarsitul e lasat in suspans. nimeni nu stie ce se va intampla, daca povestea are happy end sau nu.

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates