Cupidon 30

Mă uitam în ochii ei şi nu-mi venea să cred că era lângă mine, în braţele mele. Stăteam amândoi întinşi pe pajiştea verde, bucurându-ne de această duminică frumoasă. Soarele lucea măiestuos pe mijlocul cerului, însă clipirea din ochii ei era cu mult mai puternică decât a amărâtului de astru. În comparaţie cu ochii ei căprui, soarele era o mică stea pierdută pe cer, rătăcită în neant.

-Te iubesc, i-am mărturisit pe-un ton şoptit, ca şi când i-aş fi spus un secret. Ceea ce probabil şi era, pentru că doar noi doi ştiam de sentimentele noastre.

-Şi eu te iubesc, dar mi-e frică. Ce vor spune ceilalţi când vor afla? întrebase temătoare, lucru care mă făcuse să mă strâmb, însă doar mental.

Situaţia noastră nu era tocmai roză, deşi aş fi dat orice ca ea să fie alta. Părinţii mei erau împotriva relaţiei noastre, fiindcă fusese crescuţi cu pretenţii şi cică mă crescuse şi pe mine la fel. Poate. Nu am spus că nu am crescut în puf şi toate alea, dar credeam că eram capabil de a-mi alege singur persoana alături de care să-mi împart anii care vor urma.

Iar ea... nu îşi cunoştea părinţii biologici, fiindcă a fost părăsită la uşa unei biserici când fusese bebeluş, ajungând ulterior la un cămin de copii orfani. Acum stătea cu părinţii ei adoptivi pe care-i iubea din suflet, iar ei îi împărtăşeau sentimentele. Doar că nu mă plăceau; credeau că eram genul de băiat care se juca cu fetele. Însă ei nu ştiau că le iubeam fiica mai mult decât ochii din cap.

-Vor trebui să se conformeze, am răspuns încă captiv în acea ciocolată fierbinte ce clocotea în ochii ei. I-am sărutat buzele roşii tandru, după care mi-am îndreptat privirea spre cer. Era senin şi aproape lipsit de nori, doar câte unul mic şi pufos mai îndrăznea să umbrească cerul.

-Şi dacă vor încerca să se interpună între noi? Ai mei poate nu vor putea prea mult, dar ai tăi au bani şi relaţii... Dacă te vor trimite în străinătate?

Am rămas cu ochii pe cer, dorindu-mi să nu fi pus întrebarea asta. Dacă era ceva de care mă temeam, era de faptul că tata va interveni şi mă va trimite la mama dracului. Însă eu nu aş fi stat cu mâinile în sân. De asta eram sigur.

M-am întors pe o parte şi am privit-o în ochi. Părul ei negru era purtat de vântul lin ce sufla pe deal, intrându-i câteva fire în ochi. Mi-am dus mâna lângă faţa ei şi am dat părul deoparte. Apoi am mângâiat-o puţin, pentru a o linişti, şi am spus:

-Lore, nu voi permite să se întâmple asta. Nimic nu ne va despărţi.

Un mic surâs a jucat pe buzele ei, o dorinţă subită de a-i simţi savoarea cuprinzându-mă. M-am aplecat spre ea şi mi-am zdrobit buzele de ale ei, introducând limba în acea mare de prospeţime din gura ei. Fineţea lor încă mă uimea, la fel şi modul atât de suav în care ea răspundea. Mi-am pus o mână pe obrazul ei, ridicându-mă în cot, astfel încât să fiu aplecat asupra ei. Eram singuri pe acea păşune, aşa că mi-am permis să duc mâna mai jos de pe obraz, pe gât, apoi pe sân, prinzându-l cu o forţă relativ mică în mâna mea.

Un mic ‘ah’ i-a scăpat printre buze, ştiind ce însemna asta.

Am sărutat-o mai puternic, mai pasional, simţind cum un foc începuse să-mi ardă în interior. Mă excitasem, iar întreg corpul meu era tensionat.

I-am lăsat buzele o clipă în pace, pentru a putea respira şi ea, mutându-le pe ale mele pe gât. Mă înnebunea parfumul ei floral, de aceea tot inspiram mirosul cel emana.

Eram deja peste ea, sărutându-i gâtul cu poftă şi dorintă aprinsă. Şi pe ea o simţeam dăruită momentului de iubire dintre noi, de aceea mi-am permis să-mi băg mâna pe sub bluziţa ei subţire. Când i-am atins pielea de pe burtă, un alt geamăt i-a ieşit din gât, făcându-mă şi pe mine să vreau mai mult.

Am ridicat mâna mai sus, ajungând aproape de sân. Am putut să bag de seamă că nu avea sutien dinainte, aşa că acum stăteam pe loc, gândindu-mă dacă să risc sau să mai aştept. Şi chiar în momentul în care mâna mea a atins sânul ei gol, telefonul ei a sunat în buzunar.

Sunetul m-a făcut să-mi iau repede mâna şi să mă ridic în şezut. La fel a făcut şi Loredana, începând să cotrobăie după telefon.

-E mama, mi-a spus puţin speriată când s-a uitat la apelant. Sst, şi-a pus un deget la gură pentru a-mi da de înţeles că trebuia să tac. Asta am şi făcut, fiindcă nu voiam să aibă probleme din cauza mea.

-Alo, a răspuns cât a putut de liniştită, având în vedere că, cu ceva secunde în urmă, nu fusese tocmai într-un moment relaxant.

A ascultat ce avea de spus mama ei, dând într-una din cap şi spunând câte un ‘aha’ din când, în când.

-Bine, vin cât pot de repede, spuse înainte de a închide telefonul. Trebuie să mă duc acasă, mi se adresase mie cu o părere de rău în voce.

Am oftat dezamăgit şi am dat din cap. Mi-am întins mâna pentru a o ridica de pe iarbă, după care am mers amândoi spre maşina mea. Plecasem de acasă de dimineaţă şi eram undeva la marginea oraşului, departe de aglomeraţie şi agitaţie. Întotdeauna îmi plăcuse să evadez din urban, fiindcă că era prea gălăgios pentru placul meu.

Am coborât colinele şi, când am ajuns la stradă, inclusiv la maşină, i-am deschis uşa din faţă. Voiam să o impresionez cât mai mult, deşi ştiam că mă iubea aşa cum eram.

-Mulţumesc, mi-a spus zâmbind, furându-mi un sărut. Înainte ca eu să-i fur altul, ea era deja în maşină, cu centura pusă. Am surâs şi eu şi am închis portiera. Am ocolit maşina şi, urcat la volan, am pornit motorul. Nu era mult până acasă la ea, iar cu ajutorul condusului meu nebun, am ajuns în câteva minute.

Am oprit maşina undeva mai departe de casa ei, fiindcă aşa îmi ceruse. Nu voia încă să mă vadă părinţii ei şi să deduce faptul că noi eram împreună. Voia să pregătească terenul dinainte.

-Te iubesc, mi-a spus înainte de-a coborî din maşină. Voise să plece fără să-mi dea un sărut, aşa că i-am prins mâna şi am tras-o spre mine cu ceva putere, astfel încât, când s-a întors, buzele ei s-au lipit de ale mele automat.

A părut surprinsă după ce s-a depărtat, dar şi mulţumită.

-Şi eu te iubesc, i-am spus cu un zâmbet, după care ea a plecat.

Am lăsat o suflare grea să-mi părăsească plămânii şi am pornit iar motorul.

Am mers încărcat de gânduri şi intenţii până la mine acasă. Am oprit lângă casa imensă în care locuiam, apăsând pe o telecomandă, ca uşile automate să se deschidă. Odată deschise, am intrat în curtea imensă şi mi-am dus maşina în garajul destul de încăpător din spate.

Am coborât cu o oarecare încordare din maşină şi m-am dus în casă. Aceasta era una înaltă, de două etaje şi mansardă, şi lată, aproape cât un teren de fotbal. Nu îmi plăcuse niciodată casa asta, era prea mare şi, fiindcă ai mei lucrau de cele mai multe ori 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, era şi foarte pustie, ajungând de fiecare dată să interacţionez doar cu bucătăreasa şi femeia care ne făcea curat prin casă. În copilărie, însă, am avut multe dădaci, probabil de asta când mama intra în vorbă cu mine, o tratam ca pe o oarecare şi vorbeam cu furie şi învrăjbire.

Intrat în bucătărie, fiindcă am folosit uşa din spate, am salutat-o pe doamna Maria – cea mai bună bucătăreasă din câte există – şi pe doamna Lucica, femeia însărcinată cu treburile casnice.

-Părinţii dumneavoastră sunt acasă, m-a anunţat doamna Lucica cu o faţă destul de îngrijorată. Şi avea dreptate să fie aşa. Mereu când mă intersectam cu ai mei, ieşea cu scântei. Ei încă mai credeau că-mi puteau controla viaţa.

-Mulţumesc, i-am răspuns cu un zâmbet cât mai fals posibil şi cât mai ironic.

Am trecut pe lângă ele şi am vrut să mă îndrept spre camera mea, însă tata mi-a apărut în faţă, cu mâinile încrucişate la piept şi cu chipul încruntat.

-Vreau să vorbim, m-a anunţat cu o voce poruncitoare, exact cum uram eu să mi se vorbească.

-Nu am ce vorbi cu tine, i-am spus şi am încercat să-l ocolesc.

Înainte de a putea trece de el, a scos dintr-un buzunar ceva şi mi-a înmânat-o cu forţă, parcă vrând să-mi introducă pe sub piele ceea ce deţinea între degete.

M-am oprit împins de mâna lui şi m-am uitat la ceea ce avea el acolo.

-Vrei să explici? îmi fluturase în faţă ceva ce păreaua fi hârtii. Le-am luat din mâna lui şi abia când le-am simţit textura mată şi alunecoasă, mi-am dat seama că erau defapt poze.

Le-am întors cu faţa în sus şi am făcut ochi mari. Erau poze cu mine şi Loredana, ţinându-ne de mână, pupându-ne, râzând împreună.

-De unde le ai? am ţipat furios. Şi de când îmi urmăreşti mişcările? mi-am mijit ochii la el, nevenindu-mi a crede că a decăzut atât de mult încât a pus pe cineva să mă fotografieze.

-Nu asta contează, îmi replicase el nervos. Spune-mi ce căutai cu fata asta? Ţi-am spus de atâtea ori că îţi interzic să te încurci cu femei de teapa lor. Astea umblă numai după bani!

-Nu îţi permit să spui aşa ceva despre ea, am ţipat iarăşi furios. Şi cine eşti tu să-mi interzici ceva?

-Tatăl tău, spuse cu o voce ce adăuga şi un ‘bineînţeles’ la sfârşit.

-Tu nu eşti tatăl meu. Faptul că mi-ai dat viaţă şi că mi-ai dat bani, dar nu te-ai îngrijit şi emoţional de mine, nu-ţi dă dreptul să-mi interzici ceva. Cred că sunt destul de mare să iau propriile decizii, nu crezi?

Şi am plecat de lângă el, depăşindu-l, îndreptându-mă spre camera mea, sanctuarul meu, oaza mea de linişte.

-Să ştii că lucrurile nu se termină aici! auzisem ţipătul tatei de undeva din spate, dar l-am ignorat. De parcă mie mi-ar fi păsat cum voia el să meargă lucrurile. Oricum aveam să fac ca mine!

În acea zi, nu am mai ieşit din cameră deloc. Decât să fi riscat o altă întâlnire cu tata sau, şi mai rău, cu mama, preferasem să mă uit la cai vrezi pe pereţi şi să ascult muzică la telefon.

Aşa au trecut şi următoarele zile, o rupere totală de lumea reală. Nici pentru a mânca nu am ieşit din cameră, îmi aduceau doamna Lucica sau doamna Maria mâncarea. Doar telefoanele şi mesajele lui Lore mă mai aduceau pe pământ. Îmi spusese că ai ei au certat-o, fiindcă au aflat printr-o scrisoare anonimă – alături de care s-au găsit şi câteva poze cu noi doi – că ne întâlneam, şi i-au interzis să mai iasă din casă. Astfel, singurul meu colac de salvare din depresia în care decădeam nu era disponibil.

Prin nu ştiu ce miracol, atât mama, cât şi tata au petrecut mai mult timp acasă zilele astea. Dar lucrul ăsta nu a fost deloc pe placul meu, fiindcă mă stresau cu apariţiile lor la uşa mea şi cu insistenţele lor de a vorbi, însă eu doar îmi dădeam muzica mai tare în urechi şi continuam să-i ignor.

Asta până într-o zi când, pe neaşteptate, mă trezisem cu tata în cameră. Nu ştiusem cum intrase, dar imediat ce am văzut acea lucire mică din mâna lui, mi-am dat seama că folosise cheia de rezervă.

-Ce cauţi aici? Ce vrei? m-am răstit revoltat.

Nu mi-a plăcut niciodată ca cineva să-mi invadeze intimitatea, iar el s-a comportat ca un leu ce tocmai intrase pe teren marcat.

-Ţi-am spus că trebuie să vorbim! îmi spuse pe un ton dur.

Cât puteam să-l urăsc! Nu putea înţelege că nu voiam ca el să-mi dicteze paşii în viaţă?

-Iar eu ţi-am spus că nu vreau! Ieşi afară! i-am arătat uşa şi am păşit ameninţător spre el.

Însă nu s-a speriat. A rămas ca o statuie în tocul uşii, privindu-mă rece şi dur.

-Vei pleca în Anglia, mi-a trântit deodată această veste, încât m-am oprit în mijlocul camerei, cu ochii mari şi gura căscată, privindu-l cu neîncredere.

-Ce spui? Pentru ce? De ce? Niciodată! Ştiu ce urmăreşti! Nu mă poţi obliga! începusem să urlu disprerat de îndrăzneala tipului ce-şi spunea tată.

-I-ai spus?! apăruse şi mama de unde a stat tot acel timp. Parcă hotărâsem să-l mai lăsăm.

-Nu, Daria! Nu vezi cât de rebel se comportă? Şi asta numai din cauza ta! Dacă nu-ţi pierdeai timpul cu marea ta carieră şi stăteai cu el, poate ar fi ieşit ceva mai civilizat, o acuzase tata pe mama furios dintr-odată.

-Ce?! făcuse mama o faţă plină de neîncredere. Cum îndrăzneşti să mă acuzi pe mine? Acum eu sunt vinovată pentru faptul că tu nu eşti destul de bărbat încât să te impui?

Priveam cu un amuzament ascuns şi, totodată, cu uimire schimbul de replici dintre cei doi, care începuse să ţipe de la unul la altul cuvinte acide şi înţepătore.

-De ajuns! am ţipat peste vocile lor, pentru a-i face să tacă. Sunteţi insuportabili, am urlat nervos, ducându-mi mâinile în păr şi dându-l pe spate. Să fie clar ceva. Nu am nevoie de voi şi nici de ordinele voatre idioate! Nu plec în nicio Anglie, pentru că aşa vor muşchii voştri. Nu sunt păpuşă să mă comandaţi, bine?

Am plecat din cameră şi am trântit uşa de perete cu o forţă imensă. Am coborât scările iute şi am fugit spre garaj. Am pornit maşina şi am plecat în trombă.

Am parcurs în mai puţin de zece minute distanţa dintre casa mea şi a lui Lore. Am coborât urgent din maşină şi m-am dus în spatele casei ei. Am urcat copacul de lângă camera ei şi, cu ceva efort din partea mea, i-am deschis geamul şi am sărit înauntru.

-Andrei! spuse surprinsă de apariţia mea subită.

Am fugit spre ea şi am luat-o în braţe, atacându-i buzele voluptoase şi delicioase.

-Mi-a fost dor de tine, i-am spus imediat ce i-am eliberat buzele, începând să-i sărut gâtul şi să-i miros parfumul. Mâinile mele începuse să umble slobode pe corpul ei, simţindu-i fiecare linie, fiecare unduitură, fiecare bucată din ea.

-Şi tu mi-ai lipsit, a mărturisit ea incitată, vorbind sacadat.

Am continuat să o sărut pe pielea ce o avea expusă, iar ea şi-a prins mâinile în părul meu cafeniu şi a început să strângă de el, provocându-mi dureri plăcute, excitabile.

Cât timp eu îi lăsam urme roşii pe partea de jos a gâtului, ea începuse să îmi lingă lobul urechii, părul de pe mâini ridicându-mi-se în urma senzaţiei de plăcere. I-am prins sânii în mâinile mele şi am strâns cu dorinţă de ei, dorindu-mi mai mult.

Un geamat a ieşit pe gura ei, lucru care mă excitase iarăşi. Eram încălzit, înflăcărat, plin de dorinţe şi nevoi sexuale, dar nu am trecut acea linie de atingeri nevinovate (cât de nevinovate puteau ele fi), fiindcă voiam ca ea să fie pregătită.

-Hai să fugim, m-am trezit deodată spunând cu buzele încă pe pielea ei. Hai să plecăm în lume, fără să ne mai facem griji de ceea ce au de spus părinţii noştri, mi-am ridicat capul şi m-am uitat în ochii ei atât de calmi şi drăgăstoşi.

-Cum?! mă întrebase uimită. Unde să mergem? Şi cu ce bani?

-Am puşi câţiva bani deoparte, dar am putea să ne şi angajam undeva, oriunde, numai să nu fim aici, sub papucii părinţilor.