Jared Leto s-a înfometat
pentru primul său film în 5 ani, The Dallas Buyer's Club: actorul a mărturisit
că a slăbit atât de mult încât i s-au micşorat organele
Jared Leto a reuşit să şocheze pe toată lumea cu
transformarea sa pentru a interpreta rolul unui transexual bolnav de SIDA în
pelicula The Dallas Buyer's Club, în care joacă alături de Matthew McConaughey.
Actorul de 41 de ani a povestit chinurile prin care a trecut şi regimul drastic
pe care l-a urmat pentru rolul din The Dallas Buyer's Club. După ce în urmă cu câteva luni actorul şoca la filmări cu silueta
sa scheletică, actorul a făcut noi declaraţii despre cum a ajuns să cântărească
doar 50 de kilograme. "Practic nu am mâncat nimic, foarte puţin. Am slăbit
13 kilograme. Cred că la finalul regimului, cântăream 52 de kilograme. Am mai
slăbit şi pentru alte roluri, dar niciodată atât de mult şi atât de drastic.
Însă am simţit că acest rol merită un astfel de angajament. Mi s-a schimbat
modul în care mergeam, în care vorbeam şi în care mă simţeam. Ajunsesem foarte
fragil şi nesigur, la fel cum se simte şi personajul meu" a spus Leto.
Acesta este primul său rol după o pauză de 5 ani. Starul a mai povestit că nu
toată lumea din jur ştia ce se întâmpla cu el şi de ce slăbeşte în halul ăsta.
"Dacă te vezi cu familia şi ei nu ştiu ce se întâmplă, se îngrijorează şi
cred că eşti bolnav." Actorul a început să revină în formă, însă treptat:
"Organele mele se micşoraseră, muşchii la fel şi stomacul era mai
mic". În urmă cu câteva luni, Jared Leto i-a şocat pe
fani după ce au apărut în presa imagini de la filmările peliculei. Slab şi cu
sprâncenele complet rase, actorul era complet transformat. Acesta a vorbit într-o
emismiune tv despre sacrificiile sale pentru rolul unui travestit bolnav de
SIDA în drama The Dallas Buyers Club: "Nu am mâncat de 21 de zile". Inspirat
de fapte reale, filmul va prezenta povestea lui Ron Woodroof (Matthew
McConaughey), un electrician din Texas diagnosticat cu SIDA, căruia medicii
i-au mai dat doar şase luni de trăit, dar care începe să facă trafic cu
medicamente alternative, pe care le aduce fraudulos în Statele Unite pentru a
se ajuta pe sine, dar şi pe alţi pacienţi bolnavi de SIDA. Ron Woodroof a
reuşit să trăiască ani suplimentari, însă a intrat în "coliziune" cu
politica dusă de U.S. Food and Drug Administration, care nu dorea să aducă în
ţară acele medicamente. Jared Leto şi-a început cariera în showbiz lucrând ca
actor şi a colaborat cu câţiva regizori de excepţie. Astfel, el a lucrat cu
David Fincher la filmele "Fight Club" şi "Panic Room", însă
a devenit cu adevărat celebru după ce a lucrat cu Darren Aronofsky la
impresionantul "Requiem for a Dream". Numit de revista People unul
dintre cei mai sexy bărbaţi din lume în 1996 şi 1997, Jared Leto a ajuns în
scaunul cu rotile acum 5 ani din cauza filmului "Chapter 27" ( 2007)
unde actorul a întruchipat personajul criminalului Mark Chapman şi s-a îngrăşat
atunci cu 28 kg.
Robert Pattinson şi Guy Pearce, de nerecunoscut în noul lor
film: prima imagine din thrillerul The Rover
Guy Pearce şi Robert Pattinson apar în prima imagine din The
Rover, al doilea film regizat de David Michod ("Animal Kingdom"). Cei
doi actori sunt de nerecunoscut: Guy Pearce are
barbă şi îl ameninţă cu arma pe Pattinson,
care este tuns scurt şi plin de sânge pe faţă, în prima imagine din film. The
Rover este un
western futuristic, plasat în deşertul Australiei, într-un viitor periculos, în
care omenirea este afectată de colapsul economic global. Eric (Guy Pearce) uită
ce e bunătatea atunci când o gaşcă de criminali îi fură ultimul bun. Eric pune
la cale o misiune violentă de răzbunare, dar pentru a-i găsi pe criminali Eric
este nevoit să apeleze la Rey (Robert Pattinson), cel mai tânăr membru din gaşcă,
pe care hoţii l-au lăsat în urmă după ce a fost rănit. Imediat după ce au aflat
că filmul este plasat în viitor, în deşertul Australiei, fanii s-au gândit
imediat la seria Mad Max. Regizorul David Michod promite "un film care îţi va da fiori,
cu suspans şi foarte autentic. Dacă pui nişte maşini un deşert, oamenii se gândesc
automat la Mad Max, dar nu are legătură cu acea serie. Aici, deşertul e un nou
început, unde oamenii vin sperând că vor face bani. Povestea este aparent
simplă: avem un personaj sumbru, jucat de Pearce, iar Robert Pattinson joacă
rolul unui tânăr dezechilibrat, care între în multe încurcături şi o ia pe
arătură, dar care în sinea lui, are un suflet mare" a spus regizorul
pentru Entertainment
Weekly. Aceasta este a doua colaborare între Michod şi
Guy Pearce după Animal Kingdom. Filmul de debut al lui David Michod, Animal
Kingdom(2010), o dramă violentă despre un tânăr de 17 ani
prins la mijlloc între lupta dintre familia sa criminală şi poliţiştii care
încearcă să îi prindă. Debutul său a fost laudat de criticii de specialitate, care
au apreciat curajul său. Viaţa după
Twilight pare să îi aducă numai noroc actorului britanic. Chiar dacă presa
străină scrie că actorul s-ar fi despărţit din nou de iubita sa, Kristen
Stewart, acesta pare să aibă planuri mari pentru viitor. Robert Pattinson are
agenda încărcată pentru următorii doi ani: în vârstă de 26 de ani, Robert Pattinson
va juca în thrillerul Hold on me unde îl va
interpreta pe iubitul lui Carey Mulligan. Filmul regizat de James Marsh (Man On
Wire) se inspiră dintr-o poveste reală - cea a unui cuplu care răpeşte pe cel
mai bogat om din oraş, însă aventura lor nu merge conform planului. Carrey
Mullingan o va juca pe Nancy o femme fatale care decide alături de partenerul ei Danny
să-l răpească pe cel mai bogat om din oraş pe care îl ascunde într-o cutie de
lemn. Robert Pattinson va fi Jimmy marea dragoste a lui Carey Mulligan. Hold on me va fi al treilea film pe
care Robert Pattinson îl va filma în următorii doi ani. Tot în 2013 actorul
începe producţia la drama biografică Queen of the Desert, un film scris şi
regizat de Werner Herzog şi unde Pattinson va juca alături de Naomi Watts. În
acest film Robert Pattinson îl va juca pe T.E. Lawrence, un ofiţer britanic,
care va deveni cunoscut ulterior sub numele de Lawrence al Arabiei. Filmul va
descrie viaţa lui Gertrude Bell ( Naomi Watts) - scriitoare, arheoloagă,
exploratoare şi politiciană pentru Imperiul Britanic. Tot de anul viitor Robert
Pattinson va juca în thillerul Mission: Blacklist rolul lui Eric Maddox, un agent
militar care a condus operaţiunea de căutare a dictatorului irakian. Filmul
bazat pe cartea lui Maddox "Mission: Blacklist" este produs de Erik
Jendresen ("Band of Brothers", "Otis") şi regizat de
Jean-Stephane Sauvaire ("Johnny Mad Dog").
Iranul atacă Hollywood-ul: guvernul iranian vrea să deschidă
un proces împotriva lui Argo, filmul care a obţinut Oscarul în acest an
Iranul pregăteşte un atac dur asupra Hollywoodului şi vrea
să deschidă un proces împotriva lui Argo, filmul care a câştigat Oscarul în
acest an, scriu cei de la Hollywood Reporter. Autorităţile de la Teheran
intenţionează să îi dea în judecata pe producătorii filmului Argo, pe care îi acuză că au
vehiculat în această peliculă o "imagine falsă" a ţării lor, potrivit
presei locale, scriu cei de la Hollywood Reporter. Thrillerul
politic, regizat de Ben Affleck, recompensat la gala de decernare a premiilor
Oscar din acest an pentru cel mai bun film, se afla în colimatorul
autorităţilor iraniene, care intenţionează o acţiune în justiţie împotriva
producătorilor filmului. Iranul este ţară aflată în centrul scenariului din filmul
"Argo", inspirat dintr-o întâmplare adevărată - criza din 1979 a
ostaticilor americani de la Teheran. Potrivit presei iraniene, avocata franceză
Isabelle Coutant-Peyre se află în aceste zile în Iran pentru a discuta cu
autorităţile locale despre detaliile acestui proces. Criticile exprimate de o
parte a presei iraniene şi de anumite personalităţi oficiale, după victoria
repurtată de "Argo" la premiile Oscar, ar fi determinat autorităţile
iraniene să depună plângere în justiţie. Oficialii iranieni au numit filmul
produs de Ben Affleck şi George Clooney drept propagandă anti-iraniană şi
pro-CIA. Filmul ales de Membrii Academei Americane drept cel mai bun film al
anului este o cronică a evadării a şase diplomaţi americani asediaţi în
Ambasada SUA din Teheran în 1979. Mohammad Hosseini, ministrul culturii din
Iran a criticat filmul Argo spunând că este un film anti-Iran. "Nu este un
film valoros din punct de vedere artistic. A câştigat Oscarul datorită
investiţiei sale şi a reclamei care i-a fost făcută." Autorităţile
iraniene îl acuză pe Ben Affleck că a făcut propagandă împotriva Iranului şi
afirmă că filmul său reprezintă "o reclamă pentru CIA". Argo,
de Ben Affleck, care prezintă operaţiunea de salvare a unor diplomaţi
americani, rămaşi captivi în Teheran în timpul Revoluţiei iraniene, a fost
criticat pentru micile "derapaje" istorice pe care le conţine. În Argo,
scena de final, de la aeroportul Mehrabad din Teheran, de unde 6 diplomaţi
americani încercau să fugă deghizaţi în producători de film, sub escorta unui
agent CIA a fost modificată de către Ben Affleck şi scenaristul Chris Terrio ca
să arate mai dramatic. În realitate, avionul cu care cei 6 diplomaţi
trebuia să se întoarcă în ţară a întâmpinat dificultăţi mecanice care au dus la
întârzierea decolării cu o oră. În film, evenimentele au fost mult mai intense,
dramatice şi au implicat printre altele anularea rezervărilor de către CIA
pentru grupul de diplomaţi americani. Mai mult, forţele armate iraniene au
ajuns să sune în birourile de la Hollywood pentru a verifica dacă echipa de
producători trimisă în Iran este reală. Iar cireaşa de pe tort a fost cursa de
foc de la final: iranienii, realizând că cei 6 producători de film erau de fapt
diplomaţii fugiţi din ambasadă, au pornit într-o cursă cu maşina după avionul
care se pregătea să decoleze.
James Franco: starul din Oz, The Great and The Powerful a
primit o stea pe Walk of Fame
Actorul american James Franco a primit, joi, o stea pe pe
celebrul bulevard Walk of Fame din Hollywood. Franco a fost onorat
cu o stea - cea de-a 2.492-a de pe Walk of Fame - şi cu o plăcuţă onorifică, într-o
ceremonie la care au fost prezenţi şi actorul de comedie Seth Rogen şi Sam
Raimi, regizorul filmului "Grozavul şi puternicul Oz/ Oz: The Great and
Powerful". James Franco este noua vedetă care are stea pe Walk of
Fame. Alături de el a fost şi regizorul Sam Raimi, cu care a lucrat la fantezia
"Grozavul şi puternicul Oz/ Oz: The Great and Powerful", care s-a
lansat în România pe 8 martie. Sam Raimi a glumit pe
seama interesului pe care James Franco îl manifestă pentru domenii diferite şi
aparent fără legătură între ele - pictura, literatura, actorie şi arte vizuale
- declarând: "Lucrând cu James de-a lungul anilor, am aflat multe lucruri
despre el. James este profesor, poet, sculptor, actor, regizor, scriitor,
producător şi împletitor de coşuri -, iar enumeraţia poate continua zile
întregi! Se pare că suntem condamnaţi să descoperim mereu câte un nou domeniu
de care este pasionat James". În discursul său, James Franco, vizibil
emoţionat, a ţinut să mulţumească familiei, prietenilor şi colegilor săi de
breaslă: "Mi-aş dori să pot scrie mai multe nume pe această stea, pentru
că aici e vorba de o afacere în care colaborarea e importantă. Dacă aş putea,
aş trece numele acelor oameni din spatele scenei, acelor oameni care au fost
alături de mine, până la capăt. Vă mulţumesc şi îmi voi aminti întotdeauna
această zi". La ceremonia de dezvelire a stelei dedicate actorului au fost
prezenţi mama acestuia, scriitoarea Betsy Franco, fratele său, actorul Dave
Franco, şi actorul Joey King, colegul său din distribuţia filmului "Oz:
The Great and Powerful". James Franco este apreciat
la Hollywood nu doar ca actor, ci şi pentru dorinţa de diversificare a carierei
sale. Astfel, starul american s-a aventurat deja în domenii diverse - a regizat
câteva documentare şi scurtmetraje, a creat proiecte multimedia, s-a implicat
în proiecte teatrale şi de dans experimental, a organizat expoziţii de artă şi
îşi continuă studiile superioare la câteva universităţi americane. Totodată, în
2012, Franco şi-a făcut debutul şi în industria muzicală cu albumul
"MotorCity". James Franco a interpretat rolul principal în cel mai
recent film regizat de Danny Boyle, intitulat "127 Hours", pentru
care a fost nominalizat în 2011 la premiile Oscar. Actorul american a putut fi
văzut şi în "Mănâncă roagă-te iubeşte/ Eat Pray Love", "Milk -
Preţul curajului", "Crazy Night", "Planeta Maimuţelor:
Invazia", dar şi în rolul Harry Osbourne din trilogia "Omul Păianjen/
Spiderman". În 2013, Disney reînvie magica poveste a lui L. Frank Baum sub
bagheta regizorului Sam Raimi şi cu o nouă distribuţie formată din Mila Kunis,
Rachel Weisz, James Franco, Michelle Williams care ne va arăta cum a ajuns
celebrul vrăjitor să conducă ţinutul Oz. Acţiunea se petrece cu mult înainte ca
Dorothy să pună piciorul în Oz. "Oz, the Great and Powerful" spune
povestea unui tânăr iluzionist forţat să călătorească cu un circ şi care
ajunge, în urma unei tornade, cu un balon pe tărâmul lui Oz - condus de două
vrăjitoare malefice. Oscar Diggs (James Franco) este un magician de circ cu o
morală îndoielnică, ce crede că a pus mâna pe comori nepreţuite atunci când se
trezeşte din Kansas în Oz. Aici dă peste cele două vrăjitoare malefice Theodora
( Mila Kunis), Evanora (Rachel Weisz) şi peste o vrăjitoare bună Glinda
(Michelle Williams) care nu sunt convinse că el este marele vrăjitor din Oz.
Oscar va lupta să ajungă nu doar cel mai puternic vrăjitor, ci şi un om mai
bun.
Jessie J s-a ras în cap ...şi nu îi stă rău deloc! Cum
arată acum cântăreaţa
Simpatica
Jessie J şi-a luat fanii prin suprindere cu o schimbare de look radicală.
Vedeta nu s-a mulţumit să îşi schimbe puţin frizura sau culoarea părului, ci a
făcut un gest extrem: s-a ras în cap! Cântăreaţa
şi-a afişat noul look într-o emisiune tv a postului BBC şi a mărturisit că
senzaţia de a fi cheală este "extrem de ciudată". Totuşi a adăugat că
"este plăcut" şi că se simte "eliberată". Jessie J şi-a ras
totuşi părul cu un scop nobil: totul a fost făcut pentru o acţiune caritabilă.
Banii strânşi cu ajutorul lui Jessie vor merge la o fundaţie care ajută
victimele abuzului sexual şi agresiunii fizice. "Am vrut să şochez cu
acest look. Am vrut să fac ceva care să nu dureze numai 5 minute şi este foarte
amuzant", a spus Jessie.
Adorabil! Charlize Theron la plimbare cu băieţelul ei
adoptat
Charlize
Theron îşi ia în serios îndatoririle de mămică. Actriţa a fost fotografiată de
paparazzi la cumpărături alături de fiul ei, pe care l-a răsplătit cu o
îngheţată. Charlize Theron l-a adoptat pe micuţul Jackson anul trecut şi
a intrat în rândul celor mai cool mămici de la Hollywood. Deşi are copil, spune
că nici nu se gândeşte la căsătorie: "Căsătoria nu a fost niciodată ceva
important pentru mine", a mărturisit frumoasă actriţă. Îmbrăcată casual, într-o
pereche de jeanşi negri şi un pulover lejer nude, cu girafe imprimate, Charlize
arăta grozav în postura de mămică. Se zvoneşte că actriţa în vârstă de 37 de
ani urmează să debuteze în lumea modei. Nu ca model, ci ca designer:) Charlize
Theron împreună cu stilistul Leslie Fremar colaborează pentru lansarea unui
colecţii de blugi - Theron Jeans.
La 38 de ani şi cu burtică de gravidă, Penelope Cruz
încă arată fabulos în bikini
Actriţa
a fost fotografiată marţi de paparazzi în Barbados, unde este în prezent în
vacanţă. Deşi burta a început deja să-i ia proporţii, Penelope nu lasă sarcina
să o împiedice să se bucure de soare şi de valuri. Starul din "Volver" şi-a
făcut apariţia la plajă într-o pereche de pantaloni scurţi, de blugi, şi un
tricou gri. Penelope s-a dezbrăcat, apoi, scoţând la iveală un costum de baie
din două piese, simplu, negru. Starul latino nu s-a machiat deloc şi şi-a
purtat părul într-un coc neglijent, dar a avut, în schimb, o pereche de cercei
mari, rotunzi, din aur galben. După o scurtă baie în ocean, actriţa a continuat
să-şi aplice crema cu factor de protecţie pe faţă şi pe corp pe tot parcursul
zilei la plajă, asigurându-se că este protejată împotriva radiaţiilor UV. Deşi
starul a confirmat că este însărcinată pentru a doua oară abia în februarie,
judecând după mărimea burţii ei, pare însărcinată în cel puţin 4 luni deja. Penelope
şi soţul ei, actorul Javier Bardem, mai au un fiu de 2 ani, Leo, iar purtătorul
de cuvânt al vedetei a spus că actriţa este "extrem de fericită şi foarte
nerăbdătoare" în legătura cu cea de-a doua ei sarcină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu