Social Icons

miercuri, 13 martie 2013

Slăbește în timp record cu dieta de 3 zile!


                După ce toată iarna ți-ai privat corpul de vitaminele necesare din fructe și legume și ai cam exagerat cu mâncărurile grele, să nu te miri că nesuferitul cântar atârnă mult mai greu. Ca să revii la greutatea dorită și să ai mai multă energie, încearcă următorul plan alimentar!
                Cum funcționează
                Dacă vrei ca dieta să aibă rezultate imediate, jumătate din alimentele pe care le consumi trebuie să fie crude și nu gătite, în special legume și fructe proaspete. Asta îți asigură o mai bună circulație a sângelui, iar fibrele pe care le conțin astfel de produse trec repede prin sistemul digestiv, favorizând eliminarea toxinelor. Alimentele pe care ți le propunem au un conținut redus de grăsimi, dar ajută organismul să proceseze mai ușor tot ceea ce mănânci și vei arde mai repede caloriile.  Pentru a-ți stimula corpul să piardă din greutate, nu uita să faci mișcare jumătate de oră pe zi și să bei cel puțin doi litri de lichide.
                Prima zi
Când te trezești bea o cană cu apă caldă și suc proaspăt de lămâie
Mic-dejun: un bol cu lapte degresat și cereale intregrale, dar și un măr ras
Gustarea de dimineață: o pară și un pumn de migdale
Prânz: un avocado copt, umplut cu o lingură de humus și o salată verde stropită cu o linguriță cu ulei de măsline
Gustarea de după-amiază: un baton cu susan
Cină: o bucată de somn, cât palma, la grătar, asezonat cu roșii cherry și salată formată din o andivă și o lingură cu ulei de măsline
Înainte de culcare bea o cană cu ceai de ghimbir
                A doua zi
Când te trezești bea o cană cu apă caldă și suc proaspăt de lămâie
Mic-dejun: un bol cu lapte degresat și cereale intregrale, dar și un pumn cu fructe de pădure, pe care le poți cumpăra congelate din magazine.
Gustarea de dimineață: 2 prune sau o caisă
Prânz: un cartof mediu copt cu o lingură de sos de roșii, dar și o salată verde asezonată cu ulei de măsline
Gustarea de după-amiază: un măr
Cină: o omletă din două ouă și pătrunjel verde, cu două roșii cherry
Înainte de culcare bea o cană cu ceai de mentă
                A treia zi
Când te trezești bea o cană cu apă caldă și suc proaspăt de lămâie
Mic-dejun: o cutie mică de iaurt degresat și jumătate de grepfrut
Gustarea de dimineață: o banană
Prânz: o supă de legume și o porție mică de orez simplu
Gustarea de după-amiază: un ciorchine de struguri albi
Cină: un cotlet mic de miel la cuptor cu două linguri de cartof dulce și fasole verde
Înainte de culcare bea o cană cu ceai de tei


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates