Cupidon 152

Nu-mi lasase nici-o alternativa, trebuia sa accept calatoria lui initiatica. Mi-am lasat capul pe spate, am inspirat adanc si l-am lasat sa ma plimbe printre nametii albi ce creau cadrul mirific.

*

Ma indrept spre trecut,

Abisul ma cuprinde

Si ea ma doreste mai tare ca focul.

***

Fata isi lua ghiozdanul in spate si imediat ce-si inchise cizmele de un negru imaculat iesi trantind usa. Se gandea ca macar o masina sa o astepte in fata blocului, dar strada era pustie.

Un timp merse incet, parca meditand la ceea ce ar fi vrut sa se intample, dar imediat ce realiza ca se apropia de munte grabi pasul. Aburii fumurii ieseau din gura ei precum un dragon chinezesc in luna aprilie, fapt care o facea sa se simta bine. Pentru un moment isi admira formele create de propria-i rasuflare, apoi se opri, sprijinidu-se de un pilon al podului.

Scarile erau multe, iar picioarele inghetate nu i se puteau subjuga mai mult decat o facusera pana atunci. Rasufland greu ajunse intr-un final sus, de unde privelistea se arata panoramica, atat de alba incat ai fi zis ca celelalte culori s-au pierdut dedesuptul zapezii.

Cand isi impinse picioarele pentru a fixa ceea ce oamenii alesesera cu o denumire aleatorie schiuri o rafala de zapada subtire si inghetata ii clatina parul moale.

Se ridica aproape tremurand si privi in jur – nu era nimeni.

Ajunse repede in varf, de unde putea admira intreaga partie aproape plina de oameni. Alesese pentru urcat un drum indepartat si uitat de turisti. Dar ea nu era una dintre ei, era o simpla localnica, o regina a ghetii.

In timp ce analiza cu atentie locul ce urma sa-i fie calea spre adrenalina si feerie, aceasi rafala de zapada o lovi putenic, provocandu-i parul la un adevarat razboi al zborului.

Privi de data aceasta in fata, unde un altul, si probabil cel care aproape o invelise in zapada mai devreme, cobora intr-o viteza uimitoare pe partia uriasa.

Se lasa si ea sa alunece intr-o goanna uimitoare spre poalele muntelui, si in curand il vazu stand asezat la marginea unui copac. O dara usoara de sange se vedea dinspre el la cativa metrii. Analiza cateva secunde ceea ce tocmai se intamplase, apoi aluneca lin spre el.

-Esti bine?

El se intoarse brusc, cu o fata crispata si spuse aproape soptind:

-Nu chiar, cred ca e rupt.

Ei ii iesi un sunte scurt si pitigaiat din gat, apoi isi scoase schiurile si se arunca langa el.

-Trebuie sa cobor pentru a anunta salvamontistii, rezisti cateva minute?
El dadu din cap apoi continua sa-si pipaie piciorul cu pricina.

Cand ajunse inapoi la el statea inconstient langa acelasi copac, iar salvarea si-a facut rolul atat de repede ca fata nici nu apucase sa-si dea seama ce se intampla.

Era o atractie puternica, era un magnet adanc infipt in inima ei ce o facea sa nu plece de langa el. Voia cu orice pret sa-l vada teafar din nou, voia sa simta fiorii zapezii aruncata de el.

O ora trecu repede, iar baiatul si fata stateau acum asezati unul langa altul intr-o cabana micuta de la baza partiei cu o ciocolata fierbinte in mana. Nu spusese niciunul nimic, dar parca ochii lor isi spusesera povestea demult.

-Eu sunt Mark.

Fata isi ridica ochii din paharul pe jumatate plin si rosi cand isi intalni privirea cu a lui. Mark isi scoase caciula turcoaz lasand la vedere un par blond, ravasit.

-Aliss.

-Mersi pentru tot, Aliss. Iti sunt dator.

-E in regula…

Aliss spuse ultimele cuvinte ca pe o soapta intunecata, iar el vazu lacrimile din coltul ochilor ei lasandu-se usor pe marginea obrajilor.

-Hei, esti bine?
-Scuze, ar trebui sa plec.

-Nu. De fapt, ce zici de inca o ciocolata?
Mark spusese cu o mare repeziciune ultimele cuvinte, iar ea se simti stingherita in preajma lui, si nu putut sa-l refuze. Cand ea aduse inca doua pahare cu ciocolata la masa, el isi intinse mana prinzandu-o strans si mentinandu-i-o in a sa. Ea il privi in ochi, aproape emotionata.

-Stii, nu mi s-a mai intamplat asta, dar parca…nu stiu, si tu simti ceva? Se intampla ceva?
Aliss se lasa pe scaun, lasandu-si mana intr-a lui.

-La ce te referi?
Ochii lui de un albastru intens stralucira in lumina farului unei masini, si se sprijini de ea pentru a nu aluneca in zapada.

-Deci, ziceai ca mergi cu 207?
-Da, e cel mai apropiat autobuz de blocul meu.

Mersera un timp in liniste, iar el, cu aproape jumatate de metro mai inalt ca ea parea mai mult un zeu in toata splendoarea sa. Umbra lunii se lasase peste strada semi-luminata, inducandu-I in lumea sa transfigurata.

-Aliss?

-Da?

Mark se opri, tragand aer adanc in piept.

-Stiu ca suna ciudat, dar…

-Stiu.

Ea il intrerupse intorcandu-se brusc cu fata spre el.

-Nu stiu ce se intampla, nu stiu cum, dar tu esti…

Isi privi ceasul, apoi continua sa vorbeasca.

-Mark, eu...

Cuvintele erau atat de greu de rostit cand atractia dintre ei era asa de puternica. Cumva, ceva se intamplase. Era un fel de dragoste, un fel de atractie, un fel de incluziune intr-o lume al carei freamat e pururea viu. Ea se apropie de el si isi puse mainile in jurul gatului sau, mangaindu-i incet fata. Parul lui blond se clatina in miscarea vantului, iar buzele lor se atinsera intr-un sarut de ghiata.

-Au!
Aliss se trase imediat, dar el nu-i dadu drumul.

-A fost doar o intepatura mica…din partea piciorului.

Aliss nu spuse nimic, continuand sa-i admire fata. Isi trecu degele prin parul lui, conturandu-i apoi spancenele, ochii, gura, si coborand spre gat.

-Cine esti? De unde ai aparut?
Ea nu spuse nimic, dar isi opri un sarut crispat pe buzele sale, apoi se pierdu in intunecimea padurii.