Social Icons

sâmbătă, 23 februarie 2013

Patru lucruri care te împrospătează dimineața



În dimineţile cenuşii de iarnă, te trezeşti mai greu – iar când te dai jos din pat, eşti morocănoasă şi încă somnoroasă. Câteva exerciţii te înseninează imediat, mai înainte chiar de a-ţi lua cafeaua! E normal să te trezeşti mai greu, pentru că eşti mai obosită. Frigul, vremea rea îţi solicită mai mult organismul, iar lumina slabă a soarelui antrenează secreţia de melatonină, hormonul care declanşează mecanismele somnului. Prin urmare, fă următoarele exerciţii:
Mişcă-ţi extremităţile – Alungită în pat, întinde-ţi picioarele, cu degetele îndreptate înspre plafon, împingând călcâiele spre exterior. Inspiră lent, apoi strânge degetele de la picioare, expirând pe gură. Reia exerciţiul de mai multe ori, accelerând ritmul. Apoi, roteşte-ţi de câteva ori gleznele, schimbând sensul. Mişcă-ţi rapid degetele de la picioare, ca şi cum ai face game pe clapele unui pian.
Surâde cu tot corpul – E un exerciţiu specific tradiţiei taoiste, pe care îl faci tot alungită în pat: zâmbeşte, şi imaginează-ţi că transmiţi zâmbetul întregului corp: braţe, torace, bazin, picioare, spate. E o modalitate excelentă să te încarci cu energie pozitivă.
Fă stretching – Exerciţiile de stretching au rolul de a “trezi”, cu blândeţe, muşchii. Începe prin a-ţi întinde braţele deasupra capului, inspirând, apoi adu-le pe lângă corp, expirând. Întinde apoi picioarele, inspirând, şi relaxează apoi muşchii, expirând. Adu-ţi genunchii la piept, inspirând, apoi readu picioarele la orizontală, expirând.
“Duşul uscat” – Freacă-ţi palmele una de alta. Acest gest produce o căldură, o energie care apoi difuzează în tot corpul. E un soi de “duş uscat” care trezeşte organismul. Cu palmele, freacă-ţi uşor faţa, creştetul, partea externă a urechii, apoi continuă pe piept, cu mişcări circulare – ca şi cum te-ai spăla cu o mănuşă de baie. Continuă “duşul” pe umeri, clavicule, braţe, conştientizând energia care circulă în corp.
Când ai terminat, respiră adânc, deschide larg fereastra şi respiră iarăşi în profunzime: aceasta îţi permite să elimini trei pătrimi din toxine! Gata! Acum, eşti pregătită să faci faţă provocărilor zilei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates