Social Icons

sâmbătă, 23 februarie 2013

Paparazzi şi vedete (25)

Porția ta săptămânală de noutăți din Showbiz.


Leonardo DiCaprio apără elefanţii, dar nu renunţă la filme: care este noua producţie a actorului
A anunţat că va sta o perioadă de timp departe de filme, însă proiectele curg pe bandă rulantă pentru Leonardo DiCaprio, Don Juan-ul de la Hollywood. Actorul luptă împotriva traficului de animale sălbatice, însă a mai găsit timp să se implice ca producător în filmul The Road Home. Filmul The Road Home este inspirat de cartea cu acelaşi nume a lui Michael Armour îl are ca scenarist pe Scott Cooper cunoscut pentru Crazy Heart (2009). DiCaprio este implicat ca producător, însă este dorit şi ca actorul principal din producţie. Actorul ar urma să joace rolul lui Creek, un fermier din California în perioada anilor '30. Acesta se găseşte implicat în tot felul de pericole atunci când poliţia îi cere ajutorul într-un caz de crimă. DiCaprio, nominalizat la Oscar în acest an pentru rolul stăpânului de sclavi din Django Unchained al lui Tarantino îşi arată din nou talentul în două filme în 2013, ultimele aflate pe lista sa glorioasă: The Great Gatsby în regia lui Baz Luhrmann va avea premiera la vară, iar The Wolf of Wall Street, în regia lui Martin Scorsese se va lansa în toamnă. Pe lângă filme, actorul de 38 de ani, a devenit în ultimii ani un activist înfocat al drepturilor animalelor. Membru al asociaţiei World Wildlife Fun care militează pentru drepturile şi protecţia animalelor sălbatice, acesta s-a implicat activ în cea mai nouă campanie a fundaţiei de conştientizare asupra traficului de vieţuitoare sălbatice, numită Hands Off My Parts. Astfel, actorul face eforturi pentru a informa opinia publică asupra abuzurilor care au loc pe piaţa neagră în privinţa exploatării ilegale a animalelor sălbatice. Leonardo DiCaprio a trimis email-uri celor care sprijină demersurile asociaţiei World Wildlife Fun şi altor celebrităţi de la Hollywood, rugându-i să semneze o petiţie menită să oprească activitatea celor care au făcut o afacere din traficul de vieţuitoare sălbătice. "Traficul ilegal de animale sălbatice este o ameninţare urgentă mai ales în privinţa tigrilor, a rinocerilor şi a elefanţilor. Aceste animale sunt ucise an de an pentru alimentarea unei pieţe mereu dornice de organele lor. Aceste specii pot să dispară dacă nu luăm atitudine urgent împotriva traficului ilicit", spune DiCaprio.

Megan Fox şi regizorul Michael Bay au îngropat securea războiului: actriţa va juca în Teenage Mutant Ninja Turtles
Megan Fox a făcut pace cu regizorul Michael Bay, după ce în urmă cu doi ani actriţa a fost dată afară din seria Transformers pentru că l-a făcut "nazist" pe Bay. Megan Fox va juca rolul principal feminin în filmul Teenage Mutant Ninja Turtles, pe care îl va produce Michael Bay. Megan Fox o va juca pe April O'Neal, prietena umană a Ţestoaselor Ninja. Vestea a fost anunţată public chiar de regizor pe site-ul său: "O readucem pe Megan Fox înapoi în familie" a fost mesajul său. Hollywood Reporter informează că Bay şi Fox s-ar fi împăcat după o serie de întâlniri, la care a participat şi regizorul  Jonathan Liebesman, cel care se va ocupa de Teenage Mutant Ninja Turtles. Actriţa ar fi fost cucerită de poveste şi a acceptat imediat rolul. Proiectul încă este în dezvoltare şi se caută actori pentru a întregi distribuţia. Castingul a început, însă se pare că vor fi nume necunoscute în rolurile celebrilor  Leonardo, Michelangelo, Donatello şi Raphael. Filmul va fi realizat în mare parte cu tehnica CGi iar ţestoasele ninja vor fi create cu tehnica motion-capture. În urmă cu câteva luni, Michael Bay, a provocat reacţii dure în rândul fanilor pe reţelele sociale după ce a făcut dezvăluiri inedite despre Teenage Mutant Ninja Turtles care se va lansa pe 25 decembrie 2014. "Ţestoasele din Teenage Mutant Ninja Turtles fac parte dintr-o rasă de extratereştri, sunt puternice, amuzante şi adorabile. Copiii vor crede că există în realitate după ce vor vedea filmul" a povestit regizorul recunoscut drept un adevărat rege al box-office-ului, toate filmele sale depăşind încasări de 100 de milioane de dolari. Bay este adesea criticat pentru că acordă o importanţă mare efectelor speciale şi pentru că sacrifică povestea în favoarea scenelor de explozii. Megan Fox a devenit cunoscută după ce a jucat în primele două filme din seria "Transformers". Actriţa a fost concediată din distribuţia celui de-al treilea film din această franciză, cu câteva zile înainte de începerea filmărilor, după ce îl comparase pe regizorul francizei, Michael Bay, cu Hitler şi cu Napoleon şi a spus că "este un adevărat coşmar să lucrezi cu el". În ultima vreme, actriţa a decis să aloce mai mult timp familiei, după ce anul trecut a născut un băieţel. În 2012, a avut scurte apariţii în comediile The Dictator şi This is 40.

Hugh Jackman riscă să renunţe la rolul lui Wolverine din 2014: ce salariu primeşte actorul pentru noul film din serie
Filmele The Wolverine ce se va lansa în această vară şi X-Men: Days of Future Past care va avea premiera în 2014 ar putea fi ultimele două pelicule în care Hugh Jackman îl mai joacă pe celebrul super erou mutant  - Wolverine. Actorul în vârstă de 44 de ani, a declarat într-un interviu acordat revistei The Hollywood Reporter că după apariţiile din The Wolverine şi X-Men: Days of Future Past, contractul său cu 20th Century Fox legat apariţia în acest rol va fi încheiat. Pe pagina de Facebook a filmului The Wolverine a apărut o nouă imagine din super producţia cu buget de 100 de milioane de $. Jackman este nominalizat la Oscar în acest an pentru rolul lui Jean Valjean din Les Miserables. Hugh Jackman a dezvăluit că avea un rol important şi în X-Men: Days of Future Past, însă nu a oferit mai multe detalii.  Prima apariţie în rolul lui Wolverine a lui Jackman a avut loc în 2000, când Bryan Singer l-a distribuit în X-Men, în locul lui Dougray Scott. De atunci actorul a jucat în 6 filme rolul lui Wolverine. The Wolverine (2013) regizat de James Mangold este al doilea film pentru Jackman care urmăreşte separat povestea lui John Logan. Pentru acest film presa americană a scris că actorul va primi un salariu de 20 de milioane de $. Noua poveste a lui Wolverine îl aduce pe Logan (Hugh Jackman) în Japonia şi se învârte în jurul unei relaţii complicate între acesta şi Yukio (Rila Fukushima) - o femeie ninja care lucrează pentru un şef al unui clan mafiot Shingen (Hiroyuki Sanada). Acesta este nimeni altul decât tatăl celeilalte iubite a lui Wolverine - Mariko (Tao Okamoto). În acţiune intră şi Viper (cel mai probabil jucată de Svetlana Khodchenkova) o altă femeie (personaj negativ) ce are o relaţie complicată de iubire - ură cu Wolverine. Această poveste a fost adaptată după benzile desenate din 1982 scrise de Chris Claremont şi Frank Miller.  The Wolverine va avea premiera pe 26 iulie 2013.
 Colin Farrell este pe cai mari în New York: imagini din Winter's Tale, noul film al actorului

Colin Farrell a devenit un călăreţ desăvârşit pentru rolul din filmul Winter's Tale. Afişând o tunsoare mai mult decât bizară, actorul a urcat pe un superb cal alb pe străzile din Brooklyn. Departe de imaginea din Alexander, Colin Farrell este un Făt Frumos în haine de epocă pe platourile de la drama în care joacă alături de  Matt Bomer, Will Smith şi Russell Crowe. Actorul a trecut printr-o transformare de look, după ce a fost nevoit să îşi lase părul lung şi să îşi radă partea de jos a scalpului pentru noul său film. În noul film, Colin Farrell este Peter Lake, un imigrant irlandez orfan şi un mecanic excelent, care se înhăitează cu banda de infractori condusă de Pearly Soames (Russell Crowe) şi comite o serie de jafuri în New York. Într-o noapte geroasă de iarnă, bărbatul pătrunde prin efracţie într-o vilă asemănătoare cu o fortăreaţă din selectul cartier Upper West Side şi se trezeşte faţă în faţă cu frumoasa Beverly Penn (Jessica Brown Findlay), fiica proprietarului, care suferă de o maladie în stadiu terminal. Îndrăgostindu-se de tânara muribundă, bărbatul fără prea multă educaţie renunţă la activităţile infracţionale şi stârneşte furia periculosului Pearly Soames, care îl urmăreşte cu perseverenţă pentru a se răzbuna. Romanul “Winter’s Tale” îmbină realismul cu elementele de fantezie şi inserează personaje şi obiecte magice precum un înger ce apare sub forma unui cal alb zburător, un pod peste curcubeu construit de genialul arhitect Jackson Mead sau un zid format din nori, acţiunea fiind plasată atât în New York-ul contemporan, cât şi în secolul al XIX-lea. Winter’s Tale, regizat de Akiva Goldsman are o distribuţie impresionantă formată din Will Smith, Russell Crowe, Matt Bomer, Jennifer Connelly. Filmul nu are încă stabilită data de lansare.

Filmul care le provoacă efecte adverse spectatorilor: Catherine Zeta-Jones marcată şi în Side Effects de drama trăită în realitate
Filmul Side Effects/Efecte adverse, un thriller psihologic care dezvăluie lumea industriei farmaceutice a marcat-o profund pe Catherine Zeta-Jones care s-a luptat multă vreme cu o boală dificilă - tulburare bipolară. Despre „Side Effects” se spune că este ultimul lungmetraj de cinema al lui Steven Soderbergh şi ajunge în România începând cu 22 februarie. Catherine Zeta-Jones care joacă rolul unei doctoriţe în Side Effects a fost foarte marcată de tema filmului din cauza dramei prin care a trecut: "Trăim într-o lume farmaceutică în care este foarte uşor să-ţi rezolvi problemele cu medicamente. Şi au m-am confruntat cu asta. Aceasta este intriga filmului" a declarat actriţa la Festivalul de la Berlin, unde filmul a avut premiera. În 2011, Catherine a fost tratată într-un spital de psihiatrie pentru tulburări bipolare (sau maniaco-depresive), pe fondul stresului provocat de lupta împotriva cancerului de care suferă soţului ei, Michael Douglas. Side Effects aduce povestea unei tinere din New York jucată de Rooney Mara care începe să comită crime oribile atunci când ajunge somnambulă - un efect advers al unui medicament recomandat pentru depresie. Scenariul îi aparţine lui Scott Z. Burns, cel care a lucrat cu Soderbergh şi la Contagion (2011). Luăm prea uşor şi prea multe medicamente? Thrillerul lui Soderbergh arată cinismului lumii medicale în care trăim şi a fost primit cu urale de criticii americani şi britanici. Pe rottentomatoes.com filmul are un procent de 86% cu 112 recenzii pozitive. Emily Hawkins ( Rooney Mara) este măcinată de gândul că soţul său va fi în curând eliberat din închisoare, motiv pentru care urmează un tratament puternic împotriva depresiei. După ce aparent efectele secundare o fac să îşi ucidă soţul, un psihiatru desemnat de tribunal încearcă să afle dacă această crimă este într-adevăr accidentală sau un plan bine pus la punct. Cu peste un deceniu în urmă, scenaristul Scott Z. Burns s-a documentat timp de câteva săptămâni în renumitul centru psihiatric din New York, spitalul Bellevue. Burns, care pe atunci lucra la aclamatul serial "Wonderland", i-a intervievat pe psihiatrii şi i-a urmărit tratând pacienţi. "A fost o experienţă extraordinară", spune Burns. El a început să scrie scenariul pentru "Efecte adverse" cu ajutorul dr. Sasha Bardey, care atunci ocupa funcţia de director adjunct al departamentului de psihiatrie juridică al spitalului Bellevue. Burns a găsit dovezi în articolele de presă publicate la acea vreme potrivit cărora medicamentele prescrie pentru depresie, anxietate sau alte dereglări psihice totodată induceau un comportament inexplicabil în cazul unui număr mic, dar semnificativ, de pacienţi. Medicamentele prescrise frecvent erau considerate cauza unor crime, începând de la agresiune fizică până la omucidere. Un bărbat din California a fost achitat de pedeapsă într-un caz de accident de maşină pe care l-a provocat în timp ce era sub influenţa unui tratament prescris pentru insomnie. Un antidepresiv popular a fost invocat într-un caz de răpire şi viol. Burns avea de gând să regizeze Efecte adverse, dar când Soderbergh l-a întrebat dacă îl lasă să regizeze filmul scenaristul n-a ezitat să-i dea undă verde. "Efecte adverse" este primul film în care joacă Rooney Mara după ce a fost nominalizată la premiile Oscar pentru rolul din producţia care a lansat-o pe scena hollywoodiană, "Fata cu un dragon tatuat". Dar Soderbergh a remarcat-o pe Mara din filmul ei anterior, "Reţeaua de socializare", regizat de David Fincher. Mara şi Soderbergh au construit cu mare atenţie personalitatea dificilă şi uneori contradictorie a personajului ei. "Cred că lui Rooney i-a plăcut să joace ambele faţete ale monedei", spune regizorul. După ce se izbeşte intenţionat cu maşina într-un zid şi ajunge la spitalul de urgenţă, Emily este lăsată în grija doctorului Jonathan Banks, interpretat de Jude Law. Un medic ambiţios şi de succes, Banks suspectează că accidentul lui Emily este un strigăt de ajutor, dar o externează din spital cu condiţia să se supună la un tratament cu medicamente şi psihoterapie.

Un decolteu mai adânc nici că putea să aleagă. Cum a atras atenţia Jessie J la BRIT Awards
Gala BRIT Awards 2013 a avut loc miercuri seara la O2 Arena din Londra şi a reuşit să reunească cele mai mari nume ale muzicii britanice, doar câteva dintre vedetele americane reuşind să ajungă la eveniment. ÎIn lipsa lui Jennifer Lopez şi a rochiilor ei întotdeauna sexy sau a extravaganţei Rihanna, care îşi lasă constant pielea la vedere pe covorul roşu, cea care a reuşit să acapareze atenţia jurnaliştilor a fost nimeni alta decât Jeesie J. Îmbrăcată într-o rochie lungă, neagră, semnată Versace pe care a accesorizat-o cu o pereche de pantofi Jimmy Choo, rebela muzicii britanice a ales să evite monotonia prin evidenţierea bustului. Decolteul extrem de adânc pentru care a optat nu i-a făcut probleme însă, materialul fiind fixat foarte bine şi nelăsându-i la vedere sânii. Spre nemulţumirea fotografilor, Jessie nu a căzut victima vreunui accident vestimentar, ea depăşind cu brio provocarea de a păşi pe covorul roşu şi de a poza în faţa jurnaliştilor.



Kate Middletone, prima acţiune oficială după anunţarea sarcinii
Kate, care este gravidă în patru luni, şi-a dezvaluit pentru prima dată burtica de gravidă în public, vizitând un centru de recuperare pentru persoanele dependente de alcool şi droguri din sud-vestul Londrei. Este prima ieşire oficială a Ducesei încă dinainte de Crăciun, când a fost obligată să se interneze într-o clinică londoneză, din cauza greţurilor matinale severe. Pentru eveniment, Kate a ales o rochie petrecută în talie, gri cu alb, marca MaxMara. Ca accesorii, Ducesa a fost fidelă stilului ei minimalist şi a purtat o pereche de pantofi negri şi bijuterii micuţe, de argint. Una dintre femeile internate în clinică a povestit după plecarea Ducesei că a vorbit cu aceasta şi a întrebat-o dacă are emoţii în legătură cu naştere. “Am întrebat-o dacă îi este frică să nască şi mi-a răspuns că n-ar fi normal dacă nu i-ar fii frică, e uman, nu-i aşa?”, a spus femeia, citată de publicaţia britanică “Daily Mail”.

Fergie este însărcinată
Solista grupului The Black Eyed Peas a anunţat, prin intermediul unui mesaj postat luni pe Twitter, că este însărcinată, artista urmând să devină în acest an mamă pentru prima dată. Solista grupului The Black Eyed Peas a anunţat, prin intermediul unui mesaj postat luni pe Twitter, că este însărcinată, artista urmând să devină în acest an mamă pentru prima dată. "Vom fi trei: Josh, eu şi bebeluşul!", a scris artista americană. Ea a postat şi o fotografie în care apare alături de soţul ei, actorul Josh Duhamel. Acesta va fi primul bebeluş al cuplului. Fergie şi Josh Duhamel s-au căsătorit în 2009. Fergie, în vârstă de 37 de ani, al cărei nume real este Stacy Ferguson, s-a alăturat grupului The Black Eyed Peas în anul 2002, alături de care a înregistrat cel de-al treilea material discografic al trupei, "Elephunk", un disc care a avut un succes comercial deosebit. Josh Duhamel, în vârstă de 40 de ani, s-a remarcat în filmele din seria "Transformers" şi va putea fi văzut în acest an pe marile ecrane în lungmetrajul "Safe Haven" în care interpretează rolul principal.
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates