Primul se numeşte „Destinul împotriva noastră”. Rezumat: „Urmărind firul întâmplărilor
veţi descoperi o poveste de familie, dar nu orice familie, ci una de vrăjitori
şi gorgone! Patru din cei opt membri mor arşi de vii într-un incendiu provocat
de oameni, restul având drumuri separate din acea clipă. Titlul, "Destinul
împotriva noastră", simbolizează relaţia unuia dintre membrii rămaşi în
viaţă cu un muritor, o relaţie care trece prin multe, cei doi dovedindu-şi
iubirea până la capăt. Fiul lor se îndrăgosteşte de o fată care nu e aşa cum
pare, lucrurile rele continuând să se întâmple. Conflictele puternice şi secretele
bine-ascunse completează acţiunea din primul volum al seriei ‹‹Război mistic››. Îl găsiţi aici.
Al doilea se numeşte „Prinsă în lumea lor”. Rezumat: „Povestea ‹‹Prinsă în lumea lor›› se leagă de cartea ‹‹Destinul
împotriva noastră››. Revenind la această poveste, este vorba despre o
vrăjitoare, Sherlyn Witchard (personajul principal din cartea mea), se
reîncarnează în acelaşi corp pe care l-a avut în viaţa anterioară (viaţa
anterioară fiind viaţa pe care a dus-o în cartea ‹‹Destinul împotriva noastră››),
însă alături de ea este doar iubitul ei, Michael Bradley, şi câţiva prieteni
apropiaţi, membrii familiei din viaţa anterioară fiindu-i acum necunoscuţi. Iniţial,
ea nu ştie nimic despre adevăr şi despre faptul că e o vrăjitoare, dar
descoperă asta treptat. Prietenul ei, Michael, este plecat în război de aproape
un an, iar Sherlyn îi simte lipsa foarte mult. Acţiunea începe într-o noapte
când ea are un vis ciudat, iese afară şi îl întâlneşte pe Michael, care a sosit
acasă pe neaşteptate, făcându-i o surpriză. Ei petrec toată noaptea pe malul
unui lac, dar…dimineaţa când soarele răsare Michael este de negăsit. Ea îl
caută timp de multă vreme, iar într-o noapte este răpită de nişte bărbaţi, mai
târziu aflând că erau vârcolaci, care încercau să o protejeze de fapt, însă ea
crede că e în pericol şi fuge. Plimbându-se speriată prin pădure, se rătăceşte,
intrând într-o peşteră. Ea ajunge într-o lume subterană, ireală, fiind blocată
acolo. Unde este Michael? Ce se va întampla cu Sherlyn? Ce este de fapt această
lume ireală? Sau, cine trăieşte aici?” Îl găsiţi aici.
Al treilea se numeşte „Legătură
mortală”. Rezumat: „Povestea ‹‹Legătură mortală››
prezintă viaţa a două surori gemene, precum şi legătura care le uneşte. Chiar
dacă acestea fac parte din specii diferite, există ceva care le aduce din nou
împreună. Una dintre ele, Amaris, se îndepărtează de familie, vrând să îşi
trăiască viaţa de una singură, dar trecutul o urmăreşte şi o pune în faţa
surorii ei, iar secretele ies la iveală. Care va fi deznodământul acestei poveşti,
unde moartea, supranaturalul şi secretele îşi joacă propriul rol ?” Îl găsiţi aici.
Al patrulea se numeşte „Vampire Conspiration”. Rezumat: „Ce se întâmplă atunci când un grup de elevi normali află,la sfârşitul
vacanţei de vară,că în şcoala lor a avut loc un tragic incendiu,iar majoritatea
profesorilor au murit arşi? Alţii suferă, alţii sunt indiferenţi…însă asta
reprezintă un NOU ÎNCEPUT! Elena, Ştefan, Caroline,
Tyler, Bonnie şi Matt sunt elevi în ultimul an de liceu, iar totul se schimbă
atunci când vine un director nou, profesori noi, chiar o nouă colegă, dar ceea
ce s-a întâmplat în acel incendiu rămâne o enigmă, o enigmă care
trebuie descoperită…Gaşca acestora este completată de Jeremy, fratele mai mic
al Elenei, mai mic cu doi ani ca şi aceasta. Profesorii noi de la liceu nu par PROFESORI, ci ceva mai
mult…dar ce se întâmplă atunci când se află că ei fac parte dintr-un grup secret
numit “Vampire Conspiration ”? Iar cei din gaşcă îşi descoperă puteri
supranaturale! Ei reprezintă o sursă de putere pentru profesori.” Îl găsiţi aici.
Al cincilea se numeşte „The
revenge”. Rezumat: „Acest fic, a cărui acţiune se
petrece în anul 1864, se axează pe triunghiul amoros Ştefan-Katherine-Damon. Povestea
celor 3 începe în momentul în care Katherine Pierce ajunge în Mystic
Falls, fiind găzduită de familia Salvatore, deoarece rămăsese orfană. Adevărul
este că ea are o soră…Ce se va întâmpla atunci când sora geamănă a lui
Katherine, Elena, soseşte în Mystic Falls? Ce va face Katherine când sora ei, Elena,
va trezi sentimente în fraţii Salvatore?” Îl găsiţi aici.
Al şaselea se numeşte „Jocul unui demon”. Rezumat: „Ce
se întâmplă când Faye Chamberlain hoinăreşte pe străzile din L.A de una singură,
dar dă peste Kol Mikaelson? Cum va evolua povestea lor şi cum se vor îmbina două
elemente diferite, personaje din două seriale diferite? Ea nu este personajul
principal din ‹‹The Secret Circle››, aşa cum nici el nu este personajul principal din ‹‹The Vampire Diaries››. Cu toate astea, poveştile de iubire se înfiripă când te aştepţi mai puţin…şi
pune stăpânire pe cei care nici nu se gândeau că se vor mai îndrăgosti prea
curând.” Îl găsiţi aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu