Dragostea durează (doar) 3 ani?

          Există iubiri care se nasc şi mor în acelaşi timp, iubiri (pasiuni) care ţin câteva zile, nebunii de câteva luni sau iubiri ce se conservă o viaţă, sub o formă sau alta. Însă, cele mai multe durează 3 ani sau în jurul acestui termen fatidic…

          O spun oameni din propria experienţă, a demonstrat-o oarecum şi domeniul ştiinţei cu siguranţa caracteristică, iar mai nou am citit-o în celebrul anti-tratat despre iubire "Dragostea durează 3 ani", scris de Frederic Beigbeder.

          Oare acesta să fie marele adevăr al relaţiilor? Dacă da, atunci ne putem abandona orice ideal pentru a învăţa să trăim cei 3 ani de fericire. Dar, oare, ne-am mai putea bucura de ei dacă le simţim sfârşitul prin toţi porii?

          Imediat după primele pagini din carte am trăit două sentimente extreme de puternice: o angoasă provenită din aprobarea teoriilor negative, dar reale şi, în acelaşi timp, prăbuşirea într-o prăpastie şi mai adâncă…

          Beigbeder, deşi încearcă să argumenteaze teoria "celor 3 ani" care distrug iubirea prin primul său divorţ sau prin divorţul părinţilor, îşi retrage armele în ultimul capitol, când se prezintă alături de cea care îi fusese amantă (iubirea lui răvăşitoare) chiar cu un minut înainte să păşească "pragul fatidic", moment în care erau încă îndrăgostiţi şi încă atraşi sexual unul de celălalt.

          El chiar declară că s-a înşelat - e adevărat, fără o prea mare convingere.

          Înainte de vă prezenta câteva detalii picante ale cărţii, am să vă fac o mărturisire amuzantă şi totuşi înfricoşătoare.

          Acum ceva vreme, eram în faţa unui fost iubit, cu umilinţa celui care spune "adio".

          El se uita la mine mai degrabă cu indulgenţa celui care te respectă şi îţi vrea binele, deşi se citeşte în ochii lui profunda depreciere a sinelui pe care îl are în faţă.

          Nu ştiam de teoria lui Frederic Beigbeder, analizasem mai mult raportarea mea la oameni şi mai puţin coordonata timpului. De fapt, eram în acea perioadă a vieţii în care, vrei nu vrei, trăieşti mai mult decât să teoretizezi.

          Ceea ce te aduce într-o uşoară lume a superficialităţii pe care tu o accepţi de dragul frumoaselor amintiri.

          Aşadar, nici gând de "dragostea durează 3 ani…" Însă, tocmai devenit fost iubit, tipul din faţa mea îmi spune: "E a doua relaţie la care renunţi după 3 ani. Ar trebui să-ţi pui un semn mare de întrebare. Atât durează iubirea la tine?"

          De atunci m-am tot gândit la posibila "boală" cu care m-am născut şi, deşi nu am mai repetat povestea celor 3 ani, când zilele trecute am citit cartea lui Beigbeder mi-am pus o mie de întrebări, aşa cum, de altfel, o face şi el în rolul de tânăr cinic, dezorientat…

          Personajul Marc, parafrazându-l pe Stendhal, pleacă de la premisa că petrecerile sunt făcute ca să ascundă gândurile oamenilor şi, implicit, trăieşte, o perioadă, într-un festin dezorganizat pentru a celebra divorţul de Anne.

          Căsătorit din dragoste, tânărul repetă povestea părinţilor lui, divorţaţi tot după 3 ani de căsnicie. Între femei şi sticle de alcool, între pierzanie şi luciditate, el suferă cumplit după cea care i-a fost şi încă îi era amantă (imposibilă), timp în care îşi adresează întrebări chinuitoare şi mimează câteva răspunsuri coerente.

          "Dragostea este o bătălie pierdută dinainte, În primul an cumperi mobila. În al doilea an muţi mobila. În al treilea an împarţi mobile, 1. Fericirea nu există; 2. Dragostea este imposibilă; 3. Nimic nu este grav, Dragostea e problema oamenilor care nu au nici o problemă" sunt teoriile în jurul cărora se conturează profilul eternului îndrăgostit.

          Etern îndrăgostit, cu precizarea că la 3 ani, de o altă nouă persoană…

          Şi oare câţi dintre noi, câţi dintre bărbaţii care citesc acest articol nu au trecut prin ceea ce descrie autorul cărţii "Dragostea durează 3 ani?"

          "La început totul e frumos, nu îţi vine să crezi că eşti aşa îndrăgostit. Fiecare zi îşi poartă încărcătura de miracole. Fericirea există şi este simplă: este un chip. Te căsătoreşti , cât mai iute posibil – de ce să stai pe gânduri dacă eşti fericit?

          În al doilea an, lucrurile încep să se shimbe. Ai devenit tandru. Eşti mândru de înţelegerea care s-a stabilit în sânului cuplului. Îţi înţelegi soţia din priviri… eşti una cu ea. Faceţi dragoste din ce în ce mai rar şi crezi că nu e nimic grav.

          În al treilea an, nu te mai abţii să te uiţi după domnişoarele proaspete care dau strălucire străzii. Nu mai vorbeşti cu soţia ta. Curând vine momentul în care nu-ţi mai poţi suporta nevasta."

          Aşa începe sfârşitul iubirii tale, fără să mai poţi avea control asupra evenimentelor.

          Din punct de vedere ştiinţific, teoria sună cam aşa: "O mică moleculă, feniletilamină (FEA) declanşează senzaţii de veselie, de exaltare, de euforie. Când te îndrăgosteşti, neuronii din sistemul limbic sunt saturaţi cu FEA.

          Tandreţea nu înseamnă altceva decât endorfine (opiul cuplului). Societatea te înşală: îţi vinde marea dragoste când, de fapt, s-a demonstrat ştiinţific că aceşti hormoni încetează să mai acţioneze după 3 ani."

          Apoi, statisticile arată că o pasiune durează, în medie, aproximativ 317 zile… Majoritatea cuplurilor divorţează în al patrulea an de convieţuire.

          Atunci ce ne rămâne de făcut?

Rămânem singuri? Privind această teamă socială, autorul cărţii "Dragostea durează 3 ani" punctează esenţa existenţei umane - frica, ruşinea de singurătate:

          "A fi singur a devenit o boală ruşinoasă. De ce oare fuge lumea de singurătate?

Pentru că ea te obligă să cugeţi. În zilele noastre, Descartes n-ar mai scrie "Cuget, deci exist". Ar spune: "Sunt singur, deci cuget". Nimeni nu vrea singurătatea, pentru că ea îţi lasă prea mult timp pentru cugetare. Or, cu cât cugeţi mai mult, cu atât eşti mai inteligent, deci mai trist."

          Sau învăţăm să trăim clipa şi să lăsăm timpul să ne arate dacă putem (sau nu) fi excepţia care confirmă regula "Dragostea durează (doar) 3 ani":

          "Pentru a fi fericit trebuie să fi fost foarte nefericit. Fără ucenicia durerii, fericirea nu e solidă. Dragostea care durează 3 ani e aia care nu a urcat pe munţi şi nici nu a ajuns în prăpăstii.           Dragostea nu durează decât dacă fiecare îi cunoaşte preţul.

          Trebuie să ştii cine eşti şi pe cine iubeşti.

          De când sunt cu Alice iau fiecare secundă ca pe un dar. Îmi pot da seama că pot duce dorul prezentului."