Colorarea sau îngălbenirea dinţilor este o problemă
cu care se confruntă foarte multă lume în zilele noastre. Aceasta apare odată
cu trecerea timpului, însă trebuie să atragem atenţia că îngălbenirea sau
modificarea culorii dinţilor poate să fie accentuată de obiceiurile alimentare,
de fumat şi de administrarea anumitor medicamente.
Unele dintre alimentele care colorează smalţul
dentar sunt reprezentate de fructele de pădure (mure, zmeură, afine), sucul de
roşii dar şi de băuturile carbogazoase, cafeaua, ceaiurile, vinul roşu.
Deşi consumul acestora este pricipalul vinovat, de
fapt consumul oricăror alimente sau băuturi fără o igienă orală corect
efectuată poate provoca pătarea şi îngălbenirea dinţilor, astfel:
- alternări neregulate şi repetate între
alimente calde şi reci, ce permit porilor să se extindă şi să se contracte,
contribuind la pătrunderea agenţilor de colorare în straturile structurale ale
dintelui;
- consumul de alimente care conţin acizi;
- problemele sistemice ale organismului;
- hipoplazia smalţului cauzează discromii şi fisuri
ale smalţului.
Colorarea dinţilor poate fi uniformă sau poate
apărea ca nişte pete sau linii pe suprafaţa smalţului. Zonele colorate pot avea
o densitate sau o porozitate diferită faţă de cea a unui smalţ normal.
Acest fenomen este cauzat de infiltrarea anumitor
substanţe în pelicula de sub smalţ a dinţilor, determinând pierderea culorii
lor albe, naturale. Coloraţiile pot varia de la galben, galben-maroniu,
maroniu, gri, gri-negru sau pete albe, în functie de cauza producerii lor.
Fenomenul de îngălbenire a smalţului apare cel mai
des în cazul discromiilor dentare. Culoarea naturală a dinţilor umani variază
în culoare. Nu toţi oamenii sunt nororcoşi să aibă albul strălucitor drept
culoare naturală a dinţilor. O nuanţă uşor gălbuie este întâlnită extrem de
frecvent.
Smalţul dentar este mai mult sau mai puţin
translucid, ceea ce înseamnă că stratul inferior de dentină este cel care
determină culoarea dinţilor. Diferite variaţii în structura dentinei poate
afecta culoarea luminii reflectate, rezultând o nuanţă diferită atribuită
dinţilor.
În general, această problemă relevă practicarea
unei igiene orale necorespunzătoare. Tartrul dentar este cauzat în principal de
formarea unei pelicule gălbui (placa bacteriană) pe suprafaţa dinţilor care,
nefiind curăţată corespunzator, poate conduce la alte probleme dentare cum ar
fi carile sau afecţiuni ale gingiilor.
Pasta de dinti blend-a-med All in One Whitening,
prin complexul de staniu pe care il contine, ajuta la pastrarea albului natural
al dintilor si la indepartarea petelor. De aceea, este recomandata utilizarea
de doua ori pe zi – dimineata si seara – a acestei paste de dinti ce lupta
impotriva celor 7 cele mai frecvente afectiuni dentare verificate cel mai des
de medicul dentist.
Tendinţa generală, atunci când o persoană are
dinţii îngălbeniţi este de a aplica o procedură de albire a dinţilor, însă
înainte de aceasta trebuie să se determine şi stopeze cauza care a determinat
aceasta problemă pentru a putea fi înlăturată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu