Social Icons

marți, 8 ianuarie 2013

10 greşeli de sănătate pe care le fac femeile



Se spune despre femei că sunt foarte atente cu corpul lor, că dau o importanţă sporită look-ului. Şi totuşi, sunt şi greseli pe care le fac şi de multe ori fără ca măcar să-şi dea seama.
Iată cele mai frecvente greşeli pe care le fac şi cele mai atente femei.
1. Cumpără salată de la restaurant
Ei bine, salata este foarte sănătoasă, însă când o faci acasă. Dacă o comanzi la restaurant atunci renunţă la sosuri, la crutoane, la bucăţile de pui sau de bacon. Toate acestea au un aport sporit de sare, grăsimi şi alţi nutrienţi nesănătoşi.
2.Ascultă muzică tare când faci sport
Când mergi la sală ai grijă la volumul iPod-ului sau MP3-player-ului să nu fie mai mare de 85 de decibeli. Dacă depăşeşti această valoare s-ar putea să ai probleme cu auzul mai devreme sau mai târziu.
3. Evită cântărul
Nu ocoli niciodată cântarul dacă vrei să slăbeşti. Ştiind de fiecare dată care îţi este greutatea te va motiva mult mai mult. Dar nu exagera. Să te sui pe cântar în fiecare zi poate avea efectul contrar. Dacă vrei să-ţi ţii greutatea sub control, este necesar să te cântăreşti o dată pe lună, de fiecare dată dimineaţa şi după ce utilizezi baia.
4. Nu îşi dau cu suficientă cremă de protecţie solară
Cu toţii ştim cât de importantă este crema de protecţie solară, însă 25 la sută dintre noi ştiu cât de puţin este prea puţin. Cantitatea optimă pentru o aplicare este aproximativ 30 ml. Dacă aveţi un recipient de 150 ml, n-ar trebui să vă ajungă mai mult de 5 utilizări. Pentru a aplica corect crema trebuie utilizate doar vârfurile degetelor, nu întreaga palmă.
5. Nu “trag de fiare”

Majoritatea femeilor cred că ridicarea greutăţilor este apanajul bărbaţilor. Însă pentru tonifierea şi modelarea corpului, ridicarea greutăţilor are rolul său. Vei vedea că în primele săptămâni nu vei pierde kilograme, dimpotrivă, însă cu timpul masa musculară se va mări şi vei pierde din grăsimi. Şi nu trebuie să exageraţi: două-trei sesiuni a câte 30 de minute pe săptămână (în zile neconsecutive) sunt suficiente pentru a tonifia musculatură.
6. Ignoră durerile
Chiar dacă ai copii mici, o slujbă obositoare, treabă de făcut acasă şi un soţ căruia să-i porţi de grijă, asta nu înseamnă că trebuie să-ţi neglijezi durerile de cap, de oase, indigestiile etc. Cele mai multe femei ignoră oboseala cronică, problemele ginecologice, durerile etc. Dar, dacă copilul sau soţul acuză vreun simptom de boală, sunt imediat cu ei la medic.
7. Poartă lentile de contact
Lentilele de contact nu sunt făcute să fie folosite oricând, oricum. Dacă nu te simţi bine, eşti răcită etc., trebuie să treci la ochelari. Lentilele de contact împiedica ochiul să producă lacrimi, ceea ce poate duce la apariţia infecţiilor, a conjunctivitelor şi a deshidratării ochilor. Lentilele de contact trebuie purtate numai când starea de sănătate este bună.
8. Nu dorm suficient
Oamenii au nevoie de 7-9 ore de somn pe noapte. Însă statisticile spun că 20% dorm mai puţin de 6, iar 28% mai puţin de 8 ore. Privarea de somn are consecinţe grave: boli de inimă, dezechilibre hormonale, încetinirea metabolismului, diabet de tip 2, anxietate, depresii, insomnii. Pentru a fi sigură că îţi faci somnul cum trebuie, împarte responsabilităţile, măcar acasă, dacă la serviciu nu se poate. Stabileşte-ţi un orar de somn şi ţine-te de el. Nu ar fi rău ca înainte de culcare să îţi faci câteva ritualuri de rexalare: baie caldă, să le citeşti poveşti copiilor, să asculţi muzică de relaxare.
9. Au prieteni cu obiceiuri nesănătoase
Dacă ai un prieten cu obiceiuri nesănătoase, mai devreme sau mai târziu vei începe să-i copiezi stilul de viaţă. Potrivit unui studiu realizat la Universitatea Harvard, dacă ai un prieten apropiat care nu are grijă de sănătatea sa, şansele ca şi tu să începi să faci la fel sunt de 57 %, iar dacă prietenul este de acelaşi sex, şansele cresc la 71%.
10. Conduc cu ferestrele deschise
Să conduci cu ferestrele deschise la maşină este o greşeală la fel de mare ca fumatul. Potrivit unui studiu realizat la Universitatea din California, dacă ai ferestrele închise şi foloseşti aerul condiţionat respiri doar 6% din aerul poluat din trafic, dacă însă mergi cu ferestrele deschise ajungi să respiri 45% din aerul de afară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
 
Blogger Templates